Vlad Voiculescu: “În memoria colectivă a românilor rămân traumele esențiale: revoluția, mineriadele și acum… 10 august”

Carmen Dumitrescu

Dincolo de a fi unul dintre cei mai buni miniștri ai sănătății pe care i-a avut România vreodată, dincolo de a fi omul care le-a dat multor copii care se luptau cu boli grele o șansă de a trăi sau dincolo de a fi orice altceva, Vlad Voiculescu este un idealist. El însuși mărturisește că interacțiunile cu adulții nu au fost întotdeauna o chestiune simplă pentru el, în schimb a găsit în copii interlocutori redutabili. Și asta spune totul despre Vlad Voiculescu. Fiind idealist și apropiat de valorile esențiale care definesc, până la urmă, umanitatea din noi, Vlad Voiculescu a participat la multe dintre protestele care s-au petrecut în România în ultimii ani, considerând că țara nu e un dat natural, ci o responsabilitate, pentru care trebuie să lupți, atât cât poți, în fiecare zi. Și numai prin perseverență se obțin victoriile esențiale. Pentru că are toate aceste calități, am vrut să aflăm de la fostul ministru al Sănătății ce-l poartă în această luptă, cât este de pregătit pentru victorie sau eșec și ce crede că mai e necesar pentru înlăturarea autoritarismului din România. Astfel, l-am provocat la o discuție, în exclusivitate, despre luptă și obiective într-o țară care pare, cel puțin, a fi în derivă. Și nu în ultimul rând, am aflat și cum s-a văzut ziua fatidică de 10 august prin ochii lui Vlad Voiculescu.

Reporter: Te-am auzit spunând că tu n-ai interacționat întotdeauna bine cu adulții, în schimb ai avut mai mult succes cu copiii. De ce crezi că ai reușit cu copiii?

Vlad Voiculescu: Da, dintr-un punct al vieții mele mi-am dat seama că pot să interacționez bine cu copiii. Cred că ei sunt foarte sinceri și foarte puțini complicați.

R: Poate că e un copil foarte puternic și în tine?

V.V.: Cred că în fiecare dintre noi există un copil. Și câteodată trebuie să-i mai dai și voie să zburde. Mie îmi plac oamenii din care se mai vede, din când în când, copilul…

R. La tine chiar e vizibil idealismul, pentru că mereu ai făcut niște lucruri pe lângă sistem ca să ajuți sistemul. Și pentru că am ajuns la idealism, aș vrea, dacă ești de acord, să vorbim despre protestele care se întâmplă acum în țară. Și vreau să aflu dacă un idealist ca tine crede că lucrurile merg totuși către o rezolvare concretă.

V.V. Cred că ceea ce vedem acum, și din păcate nu numai în România, ci în toate țările în care vedem un reviriment al autoritarismului, sunt pur și simplu ultimele zvâcniri ale unei lumi care ar trebui pur și simplu îngropată. Cred că în momentul ăsta, oamenii tineri au mai multe în comun cu oamenii din aceeași generație din alte țări decât cu oamenii din vechea politică. Și dacă ne uităm în România, vedem foarte clar vechea politică. Vechii politicieni de la noi sunt exponenții esențiali ai unei societăți bolnave. Nepotismul, modul ăsta de a nu merge pe  drumul drept, ci de a merge întotdeauna pe ocolite, ideea de a rezolva pentru tine și pentru ai tăi, fără să te gândești la oamenii de rând. Toată discuția despre ideologie e de multe ori o discuție falsă. Oamenii aceștia oricum nu au valori. De asta duc mereu discuția în altă parte. De pildă, să ne uităm la educație: copiii politicienilor fie nu au niciun fel de educație (și atunci cum poate un politician să vorbească despre educație, dacă nu este în stare să se ocupe de educația propriilor copii?), fie merg la școli private la care oamenii de rând nu au acces niciodată. Dacă vă uitați la politica veche, avem exact aceste două tipologii: politicianul căruia nu-i pasă de educație și politicianul care e destul de inteligent ca să înțeleagă valoarea educației, dar care pentru copilul lui apelează la alt sistem. Priviți spre sănătate! Veți vedea  că politicienii din vechea politică nu fac altceva decât să-și rezolve propriile probleme și să-și construiască rețele de putere, precum rețeaua de putere a domnului Lucan de la Cluj, o rețea care servește interesele unui cerc de putere din diverse instituții. Iar alții își rezolvă problemele în străinătate. Cine are de suferit? Omul de rând. El este complet uitat. E total lipsit de responsabilitate ce se întâmplă. Și e valabil pentru orice domeniu. De asta iese lumea în stradă de atâta timp…

R. Ai fost la protestul din data de 10 august la București?

V.V. Sigur.

R. Și ai o părere despre ce s-a întâmplat acolo?

V.V. O mizerie… Ăsta este cuvântul potrivit. Să ai zeci de mii de oameni care vin de peste mări și țări să protesteze și să pui la punct, prin manipulări și alte mijloace, un mod în care să se ajungă la violență complet nejustificată, așa ceva este inacceptabil! Și totul a fost premeditat. Ai un premier care este în vacanță, un primar care pleacă cu o zi înainte într-o delegație, ai un guvern întreg și o primărie a municipiului București care, până astăzi la prânz, nu au absolut niciun fel de reacție după ce sute de persoane ajung la spital, asta nu știu unde s-a mai văzut. Este pur și simplu o mizerie inacceptabilă și sunt sigur că vor plăti pentru asta. În memoria colectivă a românilor rămân aceste traume și rămân momentele esențiale: momentul Revoluției, momentul mineriadelor și acum protestul de pe 10 august. Au procedat exact ca la mineriade, doar că aici erau mulți copii și oameni în vârstă. A venit diaspora românească, oamenii ăștia care se duc și muncesc în străinătate și trimit mai mulți bani în țară decât toate investițiile străine. Așa să-i tratezi pe oamenii ăștia și așa să tratezi cetățenii în general, orice părere ar avea, asta nu e politică și ăștia nu sunt oameni.

R. Ai fost ministru. Cum a fost să fii ministru și cât ai reușit să bifezi din tot ce ți-ai propus la momentul acela?

V.V. E interesant că lumea vede pozițiile de ministru, de primar, orice funcție care sună bine ca pe niște premii. E ceva ce trebuie să meriți sau ceva ce-ai câștigat. O funcție de ministru și orice funcție importantă e o responsabilitate. E un job, până la urmă. La sfârșitul zilei este pur și simplu un job. Sigur, primești toate onorurile. Ai șofer, câteodată ai SPP, poți să ai pe cineva cu pistol care te protejează, ai un paznic care sare în picioare și te salută respectuos atunci când intri în instituție. Dar toate astea încetează odată ce nu mai ești ministru. Ți se crează un context care nu trebuie să te amăgească. Nu trebuie să uiți nicio clipă că tu ai un job. Și, poate mai presus decât atât, ai o responsabilitate. Eu cât am fost ministru nu-mi amintesc nicio ocazie în care să mă fi așezat liniștit pe spate și să fi spus: “Ce bine-i să fii ministru!” sau să mă fi dus o singură noapte la culcare cu alt gând decât cu gândul că s-a mai terminat o zi în care am luptat să nu dezamăgesc.

R. Mai aveai și alte planuri, în afară de rețeaua citostaticelor?

V.V. Da, au fost o mulțime de lucruri de rezolvat. Explodează lucruri în fiecare zi. Aveam inițial o agendă cu 40 de pe puncte de care voiam să mă ocup la minister. În două săptămâni se făcuseră 80. Și tot așa. Sunt extrem de multe lucruri de făcut, iar principala problemă nu era legată de bani, ci de timp și de a avea cu cine. Instituțiile statului sunt într-o situație deplorabilă. Și vorbesc despre instituții centrale, precum ministerele, precum și despre instituții locale sau regionale. E o cangrenă de nepotisme, numiri politice, numiri pe pile. Și atunci instituțiile au pierdut foarte mulți oameni competenți, care în calea nesimțirii și lipsei de profesionalism, pur și simplu s-au dat la o parte.

R. Crezi că o să avem vreodată un sistem de sănătate funcțional?

V.V. Cred că pentru următorii ani, noi, ca generație, avem trei pariuri mari: implicarea civică, adică să devenim cetățeni în adevăratul sens al cuvântului. Al doilea este implicarea politică, și asta înseamnă mai mulți oameni care știu să facă ceva și care au intenții bune să nu le fie rușine să intre în politică. Pentru că politica are, în mod paradoxal, cea mai proastă reputație. Ai mei au fost întotdeauna foarte mândri de mine. Pentru fiecare job pe care l-am avut Dar când m-am dus acasă și le-am zis că o să fiu ministru, primul lucru pe care mi l-au spus a fost: „De ce, mamă?” Asta arată cum sunt priviți politicienii. În orice țară normală să fii ministru ar trebui să fie și o onoare. Dar ai mei atâtea griji și-au făcut… Și al treilea pariu este acela de a avea instituții puternice. E aceeași problemă în sănătate, în educație și peste tot. Trebuie să punem în instituțiile publice oameni care au două lucruri: șira spinării și cap.