Majoritatea PSD şi PNL din Camera Deputaţilor a respins în plenul de marţi, un amendament depus de USR pentru eliminarea taxei pe boală, aberanta zeciuială impusă de Guvernul Ciolacu, de la începutul acestui an, românilor aflaţi în concediu medical, au transmis reprezentanţii partidului.
„Deşi au susţinut că vor corecta nedreptatea pe care chiar PSD şi PNL au creat-o, deputaţii puterii au ratat astăzi încă o ocazie să şi facă ceva concret în acest sens. Taxa pe boală trebuie să dispară! Nu ne putem uita în ochii unui bolnav şi să-i spunem că nu este suficient de bolnav încât să primească integral indemnizaţia pentru care a plătit. Să fie clar: fiecare angajat plăteşte contribuţie pentru indemnizaţia de concediu medical şi nu este posibil să-l taxăm încă o dată, doar pentru că statul nu este în stare să verifice dacă aceste concedii medicale au fost date integral cu respectarea legii”, declară deputatul USR Victor Ilie.
USR face eforturi pentru eliminarea taxei pe boală încă din decembrie 2023, adică înainte ca această să intre efectiv în vigoare. Am cerut Avocatului Poporului, cu zeci de pagini de argumente, să atace la Curtea Constituţională „ordonanţa trenuleţ” prin care a fost introdusă taxa pe boală, am depus amendamente la dezbaterea acestei ordonanţe în Parlament şi am iniţiat şi proiect de lege separat. Toate aceste demersuri au fost, însă, blocate de PSD şi PNL în Camera Deputaţilor.
„Nu renunţăm. Vom continua să punem presiune pe PSD şi PNL până când taxa pe boală, inventată de Marcel Boloş şi apărată cu dinţii de partidele conduse de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, va fi desfiinţată”, a mai spus reprezentantul USR.
Comentarii recente