Evenimentul continuă tradiția și a ajuns la cea de-a treia ediție
București, 15 mai 2018 – În perioada 12-14 mai a avut loc cea de-a treia ediție a salonului de vinuri – ReVino Bucharest Wine Fair care a adus la aceeași masă proprietari de crame, sommelieri cu experiență, reprezentanți HoReCa și pasionați de vinuri sau doritori să descopere secretele licorii lui Bacchus. Astfel, la hotelul Novotel din inima Bucureștiului s-au strâns peste 1.500 oameni în cele trei zile de eveniment. Aceștia au avut șansa să deguste peste 230 de vinuri premium de la 35 de crame, dintre care 33 din România. Doar doi expozanți au fost prezenți cu vinuri premium de import.
„Am organizat acest eveniment aflat la a treia ediție cu scopul de a promova turismul viticol și vinurile de calitate din România”, spune Alina Iancu, managing director ReVino.ro și CrameRomania.ro. “Faptul că am reușit să devenim un salon de vinuri cu tradiție a fost confirmat atât de cei 35 expozanți, cât și de vizitatori, cu 20% mai mulți la ediția din acest an comparativ cu cea precedentă. Totul a pornit din pasiune, dar s-a amplificat în ultimii ani având ca obiectiv creșterea unui segment cu mare potențial pentru România.”
Programul de discuții directe între expozanți și vizitatori a fost completat de o serie de masterclass-uri. Acestea sunt întâlniri separate în care grupuri de 35-40 de persoane degustă vinuri special alese în prezența enologilor și specialiștilor din domeniu care oferă informații specifice despre soiuri, tipuri de vinificație, modalități de a realiza vizite la crame, dar și despre asocieri culinare astfel încât aromele să fie la cel mai înalt nivel.
“Zilele de sâmbătă și duminică au fost dedicate pasionaților de vinuri și persoanelor care doresc să descopere secretele acestei băuturi, iar prezența numeroșilor vizitatori români și străini deopotrivă ne-a bucurat. Ziua de luni a fost organizată în exclusivitate pentru reprezentanții HoReCa astfel încât tendințele din piață să fie cât mai corelate cu cele ale proprietarilor de crame și invers”, adaugă Alina Iancu.
Salonul de vinuri ReVino Bucharest Wine Fair este un eveniment aflat la a treia ediție, care crește de la an la an și care are obiectivul de a atrage românii către vizitarea cramelor de la noi din țară, dar și de a-i determina pe cât mai mulți să deguste și să aprecieze vinurile premium produse pe piața internă.
Pe lângă salonul de vinuri, ReVino.ro mai realizează tururi ghidate la crame, analize cu privire la consumul de vinuri și oferă informații utile despre crame și etichete.
CrameRomania.ro este o bază de date bilingvă (română și engleză) cu toate informațiile despre cramele din România.
În România sunt peste 175 de crame care produc vin îmbuteliat și numărul acestora crește de la an la an cu aproximativ cinci unități.
Comentarii recente