Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ, întrunită în şedinţă, azi, 09.05.2018, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, îşi exprimă în mod ferm dezacordul și îngrijorarea în legătură cu proiectele legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală aflate în dezbatere publică, al căror conținut denotă o involuție în crearea unui sistem de justiție penală modern și o denaturare a scopului procesului penal și a politicii penale a statului.
În acest sens, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ constată că, în rândul amendamentelor propuse se numără, între altele, și cele care privesc introducerea a două noi articole în Codul penal (art.2801 și art.2802), care modifică încadrarea unor fapte din unele care ar putea atrage cel mult răspunderea disciplinară în unele din sfera ilicitului penal, respectiv Reaua credință şi Grava neglijență, care induc publicului larg ideea că magistraţii judecători și procurori constituie un fenomen infracţional extrem de periculos, ale căror fapte să fie sancţionabile cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 8 şi 15 ani, respectiv între 3 şi 7 ani, în condiţiile în care aceste limite sunt aproape egale sau chiar mai ridicate decât cele prevăzute de lege pentru infracţiuni deosebit de grave cum sunt cele de omor şi viol.
Se reţine că, într-un mod căruia îi lipseşte orice argumentare privind necesitatea adoptării unor astfel de incriminări, s-a apreciat că ar fi necesară incriminarea unor fapte ce vizează în mod strict o anumită categorie socio-profesională, infracţiuni pentru care limitele minime şi maxime speciale propuse sunt pedeapsa închisorii de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică – pentru infracţiunea de Reaua credinţă, prevăzută de art.2801 Cod penal şi respectiv pedeapsa închisorii de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică – pentru infracţiunea de Grava neglijență, prevăzută de art.2802 Cod penal, în condiţiile în care Codul penal statuează că, pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art.218 Cod penal este stabilită o pedeapsă a închisorii între 3 şi 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, pentru forma simplă, şi între 7 şi 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, în cazul în care infracţiunea a avut ca urmare moartea victimei, iar, pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art.188 Cod penal este stabilită o pedeapsă a închisorii între 10 şi 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În consecinţă, s-a decis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca acesta să exprime un punct de vedere public privitor la iniţierea acestor amendamente, fără a fi respectate procedurile de consultare a acestui organism.
De asemenea, s-a hotărât că magistraţii acestei instanţe vor iniţia un protest faţă de aceste acţiuni, prin întreruperea programului de activitate în fiecare zi, începând cu data de 14.05.2018, în intervalul orar 12.00 – 13.00, urmând ca, în cursul zilei de 18.05.2018 să aibă loc o nouă şedinţă a adunării pentru a evalua necesitatea iniţierea unor forme de protest mai severe.
Comentarii recente