EXCLUSIV! Mărturie incredibilă din infernul lui 10 august: “Eram cu mâinile ridicate și strigam: “Nu dați! Nu dați!” și atunci a venit jandarmul ăla și m-a lovit direct!”

Carmen Dumitrescu

Ce s-a întâmplat pe 10 august la București este parcă desprins dintr-un scenariu de groază. Și cei care au fost acolo știu exact de ce ne exprimăm în acești termeni. Oameni fără nicio altă vină decât aceea că se aflau în calea jandarmilor, puși pe fapte mărețe, au fost bătuți în plină stradă și hăituiți. S-au salvat unii pe alții. S-au ajutat cât au putut. Dar mulți n-au ieșit cu bine din infernul acela. Culmea e că înainte de a fi fost bătuți de jandarmii, unii chiar le salvaseră colegii. Și cazul lui Vlad Gheorghe este esențial în definirea a ceea ce s-a întâmplat în ziua aceea în Piața Victoriei. Vlad are 33 de ani și este jurist. De altfel, el face parte din echipa juridică a USR și, în general, nu e tipul de protestatar de meserie. Iese în piață doar când lucrurile sunt grave sau când nu mai mare putere să țină doar pentru el revolta. Dar, în esență, vorbim despre un om foarte pașnic, extrem de elegant și decent, care, în mod aproape ironic, înainte de a fi fost bătut de două ori de jandarmi își riscase viața pentru a-i salva. Bătaia pe care a primit-o, total nevinovat, a fost și motivul unei plângeri la Parchet, dar și cauza autosesizării Parchetului Militar pe tema comportamentului jandarmilor pe parcursul manifestației. Într-un fel, Vlad a avut noroc. Pentru că o echipă a DIGI 24, bătută înaintea lui, a filmat totul.

“Noi am apărat jandarmii! La modul cel mai serios…”

Vlad povestește lucruri incredibile, care arată în primul rând un grad mare de neprofesionalism al jandarmilor: “Am ajuns în Piață pe la ora 18.00, cu toți ai mei. Cu soția, cu copilul de 9 luni și cu socrii mei. Copilul meu e foarte proaspăt și acum iese și el în lume. Eu am fost la proteste când el nici nu era născut, la OUG 13. Și am văzut oameni cu copii, atmosfera era foarte în regulă, e  ca și cum au ieșit mai mulți oameni să discute ceva în piață. Și fiul meu chiar e sociabil, îi plac locurile aglomerate. Așa că mi s-a părut normal să-l iau cu mine. Noi ne-am oprit la marginea pieței. Am încercat să ne apropiem, dar deja am simțit miros de gaze. Și era ora 18.00! Atunci mi-am zis că e ceva foarte în neregulă, deși lumea încă nu începuse să se agite. Și atunci au plecat socrii, soția și copilul. Eu am rămas. Povestea e destul de lungă. M-am dus să stau cu ai mei la strângerea de semnături la Girafă. Am stat toată seara pe acolo, nu prea ne-am mișcat, pentru că era foarte multă lume. Primul incident pe care l-am sesizat a fost cel cu caii. La un moment dat, era deja întuneric, pe la 21.00 cred, am auzit rumoare. M-am uitat spre locul unde era zgomot și am văzut caii, băgați între copaci, adică în peluza muzeului, și în jurul lor oameni agitându-se. Rău. Era o rumoare puternică. M-am dus să văd ce se întâmplă. Și până am reușit să intru printre oameni, ei deja înconjuraseră caii și jandarmii cu cai nu mai aveau ieșire. Oamenii deveniseră foarte agresivi. Toți oamenii. Nu era un grup izolat. Toți oamenii erau foarte nervoși și formaseră un cerc în jurul jandarmilor cu cai. Cercul se strângea în jurul lor. Și au început să înjure, să scandeze. Caii jandarmeriei sunt foart bine dresați, dar la un moment dat unul dintre ei a început să dea semne că nu e ok. Lumea se tot apropia de cai, erau deja cam la un metru de ei, moment în care unul dintre cai a zvâcnit, a dat să plece. Și mi-am dat seama că acolo se întâmplă ceva foarte urât. Și atunci am vorbit cu niște colegi care erau acolo pentru strângerea de semnături, pentru că începeau deja să zboare sticle din plastic spre cai. Ăia stăteau acolo pur și simplu, nu știu ce căutau acolo. Nu știu cum să te lași înconjurat, în primul rând. Că asta nu aveau voie să facă. Dar mă rog… Atunci am intrat în față, între oameni și cai, și beneficiind de tricourile Fără Penali am început să le spunem oamenilor să se liniștească, pentru că dacă sperie caii o să iasă măcel. Că n-au nicio vină nici caii, nici jandarmii. Am reușit să îndepărtăm oamenii de pe bucata noastră de cerc, dar pe bucata cealaltă se strângeau oameni mai mulți. Atunci au apărut jandarmi cu câini  să îi scape pe ăștia cu caii. Cercul s-a închis din nou. Și jandarmii cu câini și cei cu cai erau în mijloc. Au apărut și oameni violenți, sporadic, care încercau să-i lovească pe jandarmi. Atunci am început să-i ținem fizic pe oameni. I-am făcut un semn unui jandarm că o să-i ajutăm, dar să facă ceva, pentru că n-o să putem să-i ținem la nesfârșit și ne-am întors din nou spre oameni. I-am tot rugat să fie calmi și să se îndepărteze. Ne-am luat de mâini și am făcut zid. Că ăștia violenți veneau prin spate, dădeau și retrăgeau. Erau niște persoane exaltate, care nu păreau a fi organizați. Și n-au apărut din prima, ci la multe minute după ce apăruse rumoarea. Dar dacă scăpa un cal, era măcel. Atunci ne-am strâns de brațe și pur și simplu țineam zid să nu mai treacă cei violenți de noi. Oamenii au început să facă apeluri la pace. Între timp jandarmii au reușit să facă o breșă în cerc și au scos caii, unul câte unul, de acolo. A fost horror. Noi am apărat jandarmii. La modul cel mai serios. „

“Iar se auzeau bubuieli, se simțeau gaze, iar am căzut. Eram fix în mijlocul pieței. Eram singur.”

Partea a doua a poveștii lui Vlad este chiar cea care a determinat Parchetul Militar să înceapă cercetările cu privire la comportamentul jandarmilor.

“Eu chiar plecasem, dar un coleg și-a lăsat mașina fix acolo și a lăsat cheile la mine să-i mut mașina. I-am zis că a început haosul în piață, dar m-a rugat să mut măcar pungile cu tricouri cu Fără Penali în spate, ca să nu tenteze pe cineva. Când să le mut, a început balamucul. La o anumită perioadă, după ce piața a fost eliberată, s-a mai liniștit treaba. Mașina colegului a rămas acolo și nu erau oameni în jur, așa că am zis că totuși mă duc să mut pungile alea în spate. Am văzut că deja evacuaseră, oamenii veneau dinspre piață plânși. Oameni normali. Deci au dat cu gaze la greu. Am zis să profit de moment, am mutat alea, am încuiat mașina și, când să plec, la douăzeci de metri de mine, pe o alee, o grupă de jandarmi arunca gaze. Și a venit un val de gaze de pur și simplu am căzut în genunchi. De respirat, puteam să respir, că respiram prin tricou. Dar nu puteam ține ochii deschiși. Am văzut un panou publicitar, am văzut că era lume ascunsă după panoul ăla și m-am dus acolo. Era mai bine, pentru că vântul bătea în panou și te păzea de gaze. Pe unde trebuia să plec eu spre casă deja începuseră să se bată ultrașii cu jandarmii. Am mai stat acolo cu oamenii ăia. Veneau iar gaze. Am plecat iar spre muzeu. Iar se auzeau bubuieli, se simțeau gaze, iar am căzut. Eram fix în mijlocul pieței. Eram singur. În spatele meu erau ultrașii și au început să arunce cu pietre, cu sticle. Erau organizați. Am văzut apoi un om cu steaguri, foarte aproape de jandarmi. M-am dus acolo și m-am așezat cu mâinile sus. Am stat cu  mâinile sus cam o oră în seara aia. În spate erau ultrașii care dădeau cu pietre, în față erau jandarmii care dădeau cu fumigene în ultrași. Noi am crezut că atunci când o să atace jandarmii, noi rămânem în spatele lor și plecăm acasă. În câteva minute vine carul de reportaj Digi24 și îi ia interviu omului cu steagul de lângă mine. Am crezut că sunt în siguranță. La câteva minute după ce s-a terminat transmisiunea în direct, ne-au atacat jandarmii și ne-au bătut. Au venit atacând în linie. Noi nu eram în calea lor, eram în marginea liniei de jandarmi. Eu stăteam cu mâinile sus, oamenii de lângă mine țineau steagurile. Că nu te joci. Am stat cuminte cu mâinile sus. Într-o secundă au băgat pas alergător și ne-au luat la bastoane. Scurt. Ei puteau să ne și spună ceva, că noi nu știam ce se face în situația asta. Când au atacat, mi-am luat niște bastoane nici nu știu de unde, dintre niște scuturi.  Apoi m-am dus lângă mașina aia, pe care ai văzut-o în filmarea la TV. Eram cu mâinile ridicate și strigam: “Nu dați! Nu dați!” și atunci a venit jandarmul ăla și m-a lovit direct, fără să spună ceva. Noroc că m-am strans, pentru că a dat așa tare, încât dacă nu m-aș fi strâns, era direct somn pentru mine.  Am ajuns la spital în noaptea aia, iar apoi am făcut plângere la Parchet. Apoi înțeleg că ei s-ar fi autosesizat în cazul meu, dar conexează plângerile. Pe mine m-a salvat echipa Digi, care au luat, de altfel, și ei bătaie.”